Sunt numeroase situații în care poliția poate dispune reținerea certificatului de înmatriculare, iar dacă vrei să recuperezi talonul auto, trebuie să prezinți o serie de documente.
Conform legii, toți șoferii sunt obligați să prezinte, în original, o serie de documente când sunt opriți de poliție.
Mai exact, e vorba de cartea de identitate, permisul de conducere și talonul auto. Iar în cazul în care se constată deficiențe la sistemul de frânare sau iluminare, de exemplu, certificatul de înmatriculare poate fi reținut.
Conform legii, certificatul de înmatriculare se reține de către poliția rutieră în următoarele cazuri:
În situațiile în care se constată deficiențe periculoase, talonul se reține fără drept de circulație. De exemplu, dacă mașina are defecțiuni la sistemul de iluminare sau de frânare.
Dar, în situațiile în care conducerea mașinii nu ar pune în pericol imediat pe șofer sau pe alți participanți la trafic, atunci polițistul poate elibera o dovadă prin care dă drept de circulație vehiculului pentru o perioadă de 15 zile.
Legea stabilește că sunt câteva situații în care polițistul poate aplica o dublă sancțiune.
Cele 5 cazuri în care poliția poate să rețină și talonul și permisul de conducere:
„Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, […] se restituie proprietarului sau utilizatorului vehiculului de către poliția rutieră, la prezentarea de către acesta a dovezii încetării motivului pentru care documentul a fost reținut, în condițiile prevăzute în regulament”, se prevede în Art. 112, pct. 4 din legea 195/2002.
Așadar, conducătorii auto cărora le-a fost reținut talonul, trebuie să demonstreze că au remediat deficiența tehnică. Sau au obținut actele pentru a putea circula regulamentar.
De exemplu, dacă talonul auto e reținut pentru o defecțiune la sistemul de frânare, redobândirea certificatului de înmatriculare se poate face numai după ce mașina a fost verificată de Registrul Auto Român. Deci, după remedierea problemei, trebuie să mergi cu vehiculul la o reprezentanță RAR, care va verifica funcționarea corectă a mașinii. Și de la RAR vei primi o confirmare, care trebuie prezentată poliției.
În momentul în care problema a fost rezolvată sau actele au fost întocmite, trebuie să te prezinți la sediul Poliției Rutiere.
Actele de care ai nevoie sunt:
După ce sunt prezentate aceste acte, certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numerele de înmatriculare (dacă e cazul), vor fi înapoiate.